Nicolae Ceaușescu – dictator sau patriot?

https://www.facebook.com/freija.vanir/posts/743262689097829

A…tot aud, printre laudele aduse lui Ceaușescu, faptul că “a plătit datoriile țării”. Sunt curioasă și eu, ca omul, cine făcuse împrumuturile ălea care trebuiau plătite?

Relaţia cu FMI a constat în trei acorduri stand-by. Primul a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 şi a fost finalizat cu succes pe 2 octombrie.1976.

În cele 12 luni în care a funcţionat acordul, România a primit 95
de milioane DST (Drepturile speciale de tragere – moneda globală pentru
rezervele valutare utilizată în tranzacţiile FMI începând cu 1969. Până
la criza financiară din 1973, DST-ul a fost evaluat la paritate cu
dolarul. Ulterior, valoarea monedei FMI s-a calculat în funcţie de rata
de schimb a celor mai puternice monede de pe piaţă. În perioada
1981-1985, 1 DST a valorat în medie 0.54 dolari americani.) .
Al doilea acord a fost aprobat pe 9 septembrie 1977 şi a fost încheiat pe 8 septembrie 1978. România a primit 64,1 milioane DST. Cel de-al
treilea acord, în valoare de 1.102,5 milioane DST, a fost încheiat pe 15
iunie 1981. A fost însă reziliat după 30 de luni de la semnare, pe 14
ianuarie 1984. România împrumutase deja 817,5 milioane DST de la FMI .
Aşadar, împrumuturile cumulate de la Banca Mondială şi de la FMI au
creat o datorie a României de peste 6 miliarde de dolari!

Ce a fost de platit au platit tot prostii , vezi poporul. Au platit si o sa plateasca incontinuare. Nu de acum ci din toate timpurile. Asa a fost si asa va fi si in viitor.

Eu am invatat la scoala c aindustrializarea Romaniei s-a facut pe bani imprumutati. Dar ca managementul comunist n-a fost in stare sa urmeze masterplan-ul astfel ca investitiile n-au adus rezultatuls contat …asa ca Romania a ajuns la sf. anilor ’70 in imposibilitatea de a-si mai plati datoriile..

Plata externa a datoriilor a fost un motiv important pentru situatia dezolanta a Romaniei dupa 90. Din moment ce banii veneau in conturile bancherilor fara sa depuna eforturi e normal ca nu i-au interesat sa investeasca aici sa mearga lucrurile. Asa dupa 90 nu prea erau doritori de investitii serioase pentru ca era mai usor sa ne jecmaneasca.

el a afcut datoriile in anii 70 ptr dezvoltarea industriei in special grele, metalurgica, siderurgica, apoi petrochimica si altele. Multe din fabricile si combinatele facute de el atunci nu au rezistat dupa 90. Altfel spus datoria aia a fost facuta cam degeaba si deci si efortul de a plati degaba. (E adevarat ca dupa 90 multe din aceste combinate/fabrici/uzine au fost si “ajutate” sa nu reziste, dar asta e deja alta discutie. Nu a declarat Petre Roman in 1990 ca totul e un morman de fiare vechi? ca sa aiba motiv sa vanda ieftin cui trebuia).

iar kestia asta ca e bine ca a platit datoria, dar intr-un sistem falimentar este la fel de relevant ca un concert bun pe un vapor ce se scufunda. Si pe Titanic orchestra a cantat pana in ultima clipa. E ca si cum am zice ca ce bine era pe Titanic, caci orchestra canta asa frumos!

eu cand aud asta ca ce bine a facut Ceausescu cu plata doatoriei, dac ae de la persoane varsta III, nu comentez, dar daca aud de la persoane tinere si daca mai au si studii economice, mooor de ciuda, devin chiar intolerant si trebuie sa contraatac!

Planul a fost urmat, insa n-a corespuns realitatii. A fost importata foarte multa tehnologie, insa fie era depasita, cu consum mare de energie, si devenise nerentabila in occident, si aia i-au pasat-o lui nea Nicu la preturi umflate, ca sa scape de ea, fie si cand era moderna a fost prost integrata datorita managementului defectuos inerent unei economii planificate. De exemplu mi-a spus tata care a facut multi ani service pe masini unelte si comenzi numerice ca au stat unele Siemens in depozitele unei fabrici ani de zile, pentru ca aia n-au stiut sa le integreze in productie. Pur si simplu li s-au dat in brate si li s-a spus: descurcati-va cu ele, pentru ca desteptii de la comitetul planificarii n-au cumparat nici comisionarea nici service-ul de la vest-germani, pentru ca in aroganta lor au zis ca suntem destul de destepti sa le comisionam si reparam singuri. In plus, si unde s-au pus cu succes in functiune, productia nu a fost adaptata cerintelor pietei, si s-a produs enorm pe stoc. Multe stocuri au fost lichidate prin vanzare sub pretul de productie, de multe ori in contrapartida cu produse, prin diverse tari de lumea a 3-a. Cam asa “functioneaza” economia planificata.

De-asta “investitiile” lui Ceausescu nu numai ca nu s-au putut recupera, dar au produs si costuri suplimentare: materia prima si energia, forta de munca, stocurile, toate astea implica costuri. Pana la urma datoria a fost platita prin supraexportul de produse agricole, in conditiile in care, contrar miturilor, randamentul agricol era cu zeci de procente mai mic decat azi la majoritatea culturilor. Din dorinta de a da bine la nivele superioare ale aparatului de partid, aproape toata lumea raporta depasirea planului de productie, care in realitate nu se facea. Cand venea timpul ca productia sa fie redistribuita, se lua maximul, si de multe ori ceea ce ramanea era insuficient pentru nevoile locale. Astfel se ajungea la o penurie generalizata, la toate nivelurile.

In Venezuela se intampla acelasi cacat acum. Dupa ce au nationalizat fabricile care erau, nu s-a mai produs mai nimic, pentru ca politrucii pusi sa le conduca habar nu aveau. Dupa 15 ani de “bolivarianism” nu se mai gaseste in magazine nici macar curpapir, ba chiar si benzina a fost rationalizata, intr-una din tarile cele mai bogate in hidrocarburi. Comunismul esueaza in mod lamentabil indiferent de tara in care e aplicat, iar semnele esecului sistematic sunt aceleasi.

in 1981 datoria externa era cam de 12 mld $. Destul de mica raportat la ce e acum. Dar suficient de mare ptr a-l ingrijora pe nea Nicu.
In iulie 1981 a fost pe piata monetara un soc al dobanzilor datoria politicii monetare a lui Paul Volker (presedint

ele FED), astfel incat rata dobanzii pe dolar a ajuns la vreo 15%. Asta i-a pus in freza pe debitorii in dolari, inclusiv Romania. Atunci am fost la un pas de incapacitate de plata (sovereign debt default). Au fost vreo 3 zile de foc, s-au facut imprumuri de urgenta pe termen scurt la costuri mari, pana la urma situatia a fost salvata in extremis, RO nu a defaultat.
Cand a auzit Ceausescu, s-a facut foc si para, oricum era el stresat de datorie. A zis: Gata platim tot!!!
Cam asta e istoria deciziei de plata anticipata a datoriei.

acum datoria externa suverana e vreo 50 mld euro, adica peste 60 mld$, deci de > 5 ori decat in 1981. Eadevarat ca si PIBUL e mult >.

Problema e ca si acum suntem plini de datorii…

Da, insa mare parte din ea a fost facuta taman pentru a tine pe linea de plutire tot felul de scheme socialiste falimentare, pentru a unge diverse grupuri de interese prin contracte paguboase, si pentru a tine pe linia de plutire companii ineficiente, fie de stat, fie privatizate doar cu numele. Deci practic e doar o diferenta de grad intre socialismul corporatist actual si comunismul de acum 30 de ani.

https://www.facebook.com/alexandrunicolin/posts/10202048404011907

Pana si in ziua de azi mai exista suficienti imbecili care il lauda pe Nicolae Ceausescu ca “a construit” si mai ales “a lasat tara fara datorii”. Defapt ceea ce a facut a fost ruinarea sistematica a populatiei, printr-un sir de investitii care au esuat, si care au fost facute pe datorie, din imprumuturi luate la dobansi uriase de la institutiile monetare internationale – FMI si BM:

Apare recurent tema ca “n-a fost implementat bine comunismul” sau “nu s-a respectat planul”. Inrealitate planul a fost urmat, de multe ori cu obstinatie, insa n-a corespuns realitatii. A fost importata foarte multa tehnologie, insa fie era depasita, cu consum mare de energie, si devenise nerentabila in occident, si aia i-au pasat-o lui nea Nicu la preturi umflate, ca sa scape de ea, fie si cand era moderna a fost prost integrata datorita managementului defectuos inerent unei economii planificate.

De exemplu mi-a spus tata care a facut multi ani service pe masini unelte si comenzi numerice ca au stat unele Siemens in depozitele unei fabrici ani de zile, pentru ca aia n-au stiut sa le integreze in productie. Pur si simplu li s-au dat in brate si li s-a spus: descurcati-va cu ele, pentru ca desteptii de la comitetul planificarii n-au cumparat nici comisionarea nici service-ul de la vest-germani, pentru ca in aroganta lor au zis ca suntem destul de destepti sa le comisionam si reparam singuri. In plus, si unde s-au pus cu succes in functiune, productia nu a fost adaptata cerintelor pietei, si s-a produs enorm pe stoc. Multe stocuri au fost lichidate prin vanzare sub pretul de productie, de multe ori in contrapartida cu produse, prin diverse tari de lumea a 3-a. Cam asa “functioneaza” economia planificata.

De-asta “investitiile” lui Ceausescu nu numai ca nu s-au putut recupera, dar au produs si costuri suplimentare: materia prima si energia, forta de munca, stocurile, toate astea implica costuri. Pana la urma datoria a fost platita prin supraexportul de produse agricole, in conditiile in care, contrar miturilor, randamentul agricol era cu zeci de procente mai mic decat azi la majoritatea culturilor. Din dorinta de a da bine la nivele superioare ale aparatului de partid, aproape toata lumea raporta depasirea planului de productie, care in realitate nu se facea. Cand venea timpul ca productia sa fie redistribuita, se lua maximul, si de multe ori ceea ce ramanea era insuficient pentru nevoile locale. Astfel se ajungea la o penurie generalizata, la toate nivelurile.

In Venezuela se intampla acelasi cacat acum. Dupa ce au nationalizat fabricile care erau, nu s-a mai produs mai nimic, pentru ca politrucii pusi sa le conduca habar nu aveau. Dupa 15 ani de “bolivarianism” nu se mai gaseste in magazine nici macar curpapir, ba chiar si benzina a fost rationalizata, intr-una din tarile cele mai bogate in hidrocarburi. Comunismul esueaza in mod lamentabil indiferent de tara in care e aplicat, iar semnele esecului sistematic sunt aceleasi.

Comunismul a fost idee proasta aplicata cu indirjire, iar regimul comunist din Romania a rezistat:
– in anii ’50, pentru ca a furat prin nationalizare fabricile “burghejilor”;
– in anii ’60, pentru ca a furat prin colectivizare gospodariile “chiaburilor”;

– in anii ’70, pentru ca s-a imprumutat la “imperialistii” din Occident;
– in anii ’80 nu a mai avut de unde sa ia si s-a prabusit.

Practic comunismul din anii 1960-80 a trait pe datorie, si prin convertirea ineficienta si consumul capitalului confiscat in deceniile precedente. Mare parte din ce a lasat in urma n-a mai putut fi folosit, pentru ca n-au existat nici motivatia, nici cunostintele necesare integrarii lor intr-un sistem de piata, si pentru ca o mare parte era deja depasita moral. Ce s-ar mai fi putut salva s-a degradat, sau vandut la pret de fiare vechi de catre diversi “baieti destepti” pentru ca s-au amanat la infinit reformele dure care ar fi fost necesare. Reformistii timizi care au mai existat au fost descurajati si exclusi, uneori in mod violent, de catre cei care doreau in fapt conservarea sistemului comunist, cu largul concurs al unor segmente ale “clasei muncitoare”. Un Vaclav Klaus sau un Leszek Balcerowicz ar fi sfarsit probabil batuti de mineri in Romania lui nea Nelu.

Pai e mai rau decat ar fi putut sa fie taman pentru ca nu s-au facut reformele de care vorbeam mai sus. Cu unii mai deschisi la minte am fi fost precum Cehia si Polonia acum.

Nici atunci, si nici acum nu avem politicieni de talia celor pe care ii au ei. Poate fi comparat Balcerowicz cu Vacaroiu sau Tusk cu Ponta? De exemplu polonezii au negociat la sange si pretul autostrazilor. Le-au facut si la 1/3 din pretul la care s-aufacut la noi. In timpul crizei n-au avut recesiune. Mai calca si ei in strachini, de exemplu cu discutiile despre nationalizarea fondurilor private de pensii. Insa per total cred ca au fost si sunt in cele mai multe privinte un model demn de urmat pentru Romania.

http://asapteadimensiune.ro/de-ce-nostalgicii-comunismului-ar-trebui-impu%C8%99ca%C8%9Bi.html

http://www.analizeeconomice.ro/2014/10/cinci-mituri-false-despre-economia-de.html

De ce nostalgicii comunismului ar trebui împușcați

sâmbătă, octombrie 25, 2014 19:43

Posted in category Dictatura comunistă

1 comentariu

Doar așa au făcut bolșevicii cu toți cei care negau “Raiul” comunist. Dar nu doar răzbunarea este un argument. Poate disprețul de care dau dovadă pupincuriștii lui Ceașcă este un alt argument. Dispreț față de suferințele miilor de nevinovați uciși în temnițele comuniste. Ura bolșevicilor față de o societate liberă este maximă. Nu pot accepta că noi nu suntem iarăși în lanțuri. Că nu există din nou cenzura și îndobitocirea oficială. Poate au uitat (greu de crezut) cum a fost. Noi, cei puțini poate, știm exact cum a fost în comunism. Iată câteva amintiri din lagărul sovietic.

• Înainte de a începe anul școlar sau universitar, mergeai la așa-zisele munci agricole. Prin frig, prin noroi, prin prostie și mârlănie, colindai tarlalele patriei pentru a avea pâinea la rație și a umple de dolari conturile Securității, bani din care, ulterior, securistul Dan Voiculescu și-a tras imperiu media, ce a țiganizat la greu România. Evident, vinovată pentru ascensiunea țiganilor este democrația.
• După niște ani de muncă la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție), aveai o pensie din care aproape mureai de foame. Bunica mea din partea mamei, ce lucrat la CAP “doar” 15 ani (așa s-a întâmplat) și apoi a ieșit la pensie, a avut uriașa pensie de 60 de lei. Ca să realizați ce înseamnă acești bani, prețul unei franzele în anii ’80 ai secolului trecut era de 5 lei. Dar, vorba nostalgicilor comuniști, Romania exporta cereale, nu ca azi.
• Dacă erai elev de liceu, în vacanța de vară trebuia să faci două săptămâni pe muncă patriotică. Doar nu era să huzurești după un an de învățat. Drept urmare, te asteptau două săptămâni de muncă pe ogoarele patriei (în cazul meu), cu hrană rece de acasă, doar pe trepădușii bolșevici nu-i interesa defel situația ta. Erai un sclav pe moșia lor.

Cinci mituri false despre economia de dinainte de 1989
Miturile economiei românești din perioada regimului comunist sunt folosite ca argument de fiecare dată când nostalgicii după acel regim au prilejul să-și facă publice opiniile.

1. Un prim mit e acela potrivit căruia economia de atunci era superioară celei de astăzi în ceea ce privește dimensiunile. Fals.
   Economia de astăzi comensurată prin valoarea PIB în USD este de peste trei ori mai mare decât economia ultimului an de comunism calculată la valoarea de atunci în USD. Anul 1989 era unul de scădere economică față de cel anterior. PIB-ul național de la acea dată raportat la cursul oficial al dolarului (1 dolar = 14,92 lei), avea o valoare de 53,6 miliarde USD. PIB-ul României în anul 2013, calculat în USD la cursul de anul trecut (1 dolar = 3,3279 lei), a fost de 189,6 miliarde. Dacă luăm în calcul devalorizarea dolarului din 1989 încoace, ceea ce înseamnă că un dolar din anul 1989 valora circa 1,92 dolari anul trecut, atunci rezultă că, la valoarea reală a dolarului, PIB-ul din 2013 e aproape de două ori mai mare decât cel din 1989 (98,7 mld. USD față de 53,6 mled. USD). Oricum ai calcula, fie la valoarea reală, fie la cea nominală a dolarului, rezultatul e că economia din 2013 este mai dezvoltată decât cea din 1989.
2. Al doilea mit e legat de productivitatea proverbială a industriei din regimul comunist. Și acest mit este fals.
   Industria de dinainte de 1989 avea un aport la formarea pib-ului de 46%, ceea ce însemna în cifre absolute circa 24,6 mld. USD (la cursul din 1989). În anul 2013, aportul industriei la formarea pib-ului național era de 30%, respectiv 56,8 mld. USD (la cursul din 2013). Aducând cele două valori la prețuri comparabile, rezultă că anul trecut industria a însumat circa 29,6 mld. USD (56,8/1,92=29,6). Deci, chiar și la valoare reală, există o creștere. Dacă ținem cont că în 1989 existau circa 3,84 milioane de angajați în sectorul industrial, iar în anul 2013 numărul acestora era de circa 1,36 milioane, atunci e mai mult decât evident că nu se poate vorbi de o productivitate superioară înainte de 1989. În valori reale, productivitatea unui angajat în sectorul industrial din România anului 2013 e de trei ori mai mare decât cea înregistrată de un angajat din 1989 (21.702$ față de 6.413$). Așa se explică și de ce în era comunistă nu exista șomaj. El exista, dar era bine mascat prin numărul de angajați supradimensionat, și de aici provine productivitatea extrem de redusă.
3. Al treilea mit e legat de exporturile realizate înainte de 1989.
   Anul căderii comunismului a avut un total al exporturilor de circa 10,5 mld. USD la cursul oficial din acel an. Exporturile pe anul 2013 au totalizat circa 65,8 mld. USD la cursul de anul trecut. Aplicând deflatarea aferentă dolarului, rezultă un total de 34,3 mld. USD echivalenți cu anul 1989. Deci, exporturile de anul trecut sunt de trei ori și ceva mai mari la valoarea reală decât cele din 1989.
4. Toată lumea avea o locuință.
   De fapt, toată lumea stătea într-o locuință, mai mult sau mai puțin înghesuiți, proprietatea statului reprezentând circa o treime din totalul de locuințe (2,61 milioane din totalul de 8 milioane). În mediul urban circa 56% din locuințe erau în proprietatea statului. Față de 1989, fondul de locuințe a crescut cu aproape 800 mii, deci aproximativ cu 10%, iar proprietatea de stat s-a diminuat până la 1,16% din totalul locuințelor. Dacă raportăm numărul de persoane pe locuință la numărul total de locuințe, rezultă că aproximativ o treime din români stăteau în locuințe închiriate de la stat înainte de 1989, față de circa 1,16%, câți erau în această situație anul trecut.
5. Productivitatea la hectar în agricultura CAP-urilor era mult superioară celei de astăzi.
   Agricultura comunistă era poate mai organizată, dar în nici un caz nu putea fi bănuită de productivitate. Producțiile medii la hectar în anul 1989 erau:
   Cereale boabe – 3.011 kg/ha;
   Grâu – 3.235 kg/ha;
   Porumb boabe – 2.756 kg/ha;
   Floarea soarelui – 1.409 kg/ha;
   Rapiță – 831 kg/ha;
   Cartofi – 10.964 kg/ha.
   Producțiile medii la hectar în 2013 erau : cereale boabe – 3.854 kg/ha; grâu – 3.468 kg/ha; porumb boabe – 4.488 kg/ha; floarea soarelui – 1.993 kg/ha; rapiță – 2.408 kg/ha; cartofi – 15.953 kg/ha.
   Chiar și producțiile totale la nivel național sunt superioare celor din 1989. Astfel, dacă în 1989, producția totală de cereale boabe se ridica la 17,17 mil. tone, în 2013 producția a fost de 20,89 mil. tone. La porumb boabe, producția în 2013 a fost de 11,3 mil. tone, față de 6,8 mil. tone în 1989. La floarea soarelui, producția totală a crescut de 4 ori ( 2,1 mil tone față de 0,5 mil. tone), la rapiță de 60 ori. Creșteri mici s-au înregistrat la cartofi și grâu boabe. Numărul de tractoare agricole a crescut față de 1989 cu 50% (de la 127 mii la 191 mii). În ceea ce privește cantitatea de insecticide folosită, aceasta este de peste 22 de ori mai mică, circa 822 mii kg substanță activă față de 18,5 milioane kg în anul 1989.

Nostalgia după timpurile de mult apuse cred că ține mai mult de regretul unei tinereți trecute decât de cel al unor timpuri economice glorioase.